breadcrumbs
  1. Home
  2. Siguranţă
  3. ESC

Sistemele interconectate sporesc siguranța

Sistemul electronic de control al stabilității (ESC) este, în prezent, cel mai important sistem activ de siguranţă. Acesta recunoaște situațiile critice apărute în circulație încă de la început și intervine atunci când este necesar, corectându-le în mod automat.

„După inventarea și introducerea obligativității centurilor de siguranță, dezvoltarea și utilizarea pe o scară tot mai largă a sistemului electronic de control al stabilității începând cu 1995 a fost un pas important pe drumul către reducerea accidentelor în general, precum și a deceselor în trafic și a rănirilor, în special“, explică Frank Jourdan, membru al Consiliului Executiv al Continental AG și șef al diviziei Chassis & Safety. „Controlul electronic al stabilității ajută automobilul să nu intre în derapaj.“ Și tocmai această intrare în derapaj a fost responsabilă, în trecut, pentru o mare parte din accidentele care au avut urmări grave. Din punct de vedere tehnic, controlul electronic al stabilității (ESC) înseamnă un sistem de asistență a șoferului controlat electronic, care previne pierderea controlului mașinii prin frânarea individuală a roților și prin frâna de motor. ESC reprezintă o extindere și o conexiune cu sistemul anti-blocare (ABS), cu un sistem de control al tracțiunii (ASR) și cu un sistem electronic de distribuție a forței de frânare precum și cu o controlare a momentului derapării. „Acest sistem de asistență“, afirmă Jourdan, „poate evita pierderea controlului autovehiculului de către conducătorul auto în cazul situațiilor periculoase precum manevrele bruște de evitare, prin frânarea individuală a roților în cazul efectului supra-virator sau sub-virator și prin reglarea puterii motorului prin intermediul interfeței motorului.“ Pentru aceasta, sistemul compară până la de 150 de ori pe secundă situația vehiculului cu intențiile șoferului. Un senzor încorporat în coloana de direcție evaluează mișcarea volanului într-o direcție sau în cealaltă și, astfel, oferă informații legate de direcția dorită. Senzori de înaltă sensibilitate oferă date reale despre comportamentul autovehiculului și, printre altele, comandă gestionarea motorului și sistemul ESC. Punctul central al sistemului este un senzor de girație care măsoară rotația autovehiculului în jurul propriei axe verticale și care până în anul 1995 a fost utilizat doar în industria aerospațială. Sistemul intervine activ, imediat ce sistemul electronic ESC detectează o deviere semnificativă a situației vehiculului raportat la intenția șoferului. Într-un interval de timp de ordinul milisecundelor, acesta previne efectul supra-virator prin frânarea roții față din exteriorul curbei sau corectează efectul sub-virator prin frânarea roții spate din interiorul curbei. În 2007, testele efectuate de producătorii de autovehicule au arătat că numărul accidentelor în care sunt implicate autovehiculele produse de aceștia a scăzut cu 15 procente de la introducerea ca dotare de serie a sistemului electronic de control al stabilității. Conform altor studii, numărul pasagerilor decedați în accidente de circulație s-ar putea reduce cu aproximativ 25 de procente dacă toate autovehiculele ar fi dotate cu ESC. Cercetătorii în domeniul accidentelor compară nivelul de siguranță datorat sistemului electronic de control al tracțiunii cu cel datorat centurilor de siguranță și airbag-urilor. Cercetările privind accidentele realizate de asigurătorii din Asociația generală a asigurătorilor germani (GDV) au arătat, de asemenea, faptul că 25 de procente dintre accidentele auto soldate cu răniri de persoane și cel puțin 35 de procente dintre accidentele auto soldate cu decese pot fi evitate sau reduse în mod semnificativ cu ajutorul controlului electronic al stabilității. Corelând aceste informații cu datele statistice oficiale din anul 2007 privind accidentele în care au fost implicate un autoturism sau două, numai în Germania,  aproximativ 21.000 de accidente soldate cu răniți și aproximativ 400 de accidente soldate cu persoane decedate ar fi putut fi evitate sau urmările acestora ar fi putut fi limitate cu ajutorul ESC, ținând cont de faptul că în anul 2007, 36 de procente din toate autoturismele erau dotate deja cu ESC. Având în vedere aceste date, nu este de mirare faptul că, în conformitate cu o Decizie a Parlamentului European din 10 martie 2009, începând cu noiembrie 2011, respectiv cu noiembrie 2014, toate modelele noi de autoturisme și toate autoturismele noi din Uniunea Europeană vor fi dotate cu ESC, ca și echipare de serie. UE a urmat astfel modelul SUA, unde această obligativitate a fost introdusă treptat începând din anul 2008. În anul 2012, exemplul a fost urmat de Japonia și Coreea. Un decalaj important încă există în special în așa-numitele state BRIC (Brazilia, Rusia, India și China), țări cu o mobilitate (auto) în creștere puternică. De exemplu, până în prezent, în China numai patru din zece autoturisme noi sunt echipate cu ESC.

Electronic Stability Control (ESC)

Supra-virarea: În cazul în care vehiculul are tendința de a supra-vira, ESC intervine și frânează roțile din exteriorul curbei. În general, forța de frânare este direcționată înspre roata din față, unde derapajul este de circa 50 de procente. Astfel este generat un cuplu care echilibrează derapajul care a declanșat supra-virarea.

Sub-virarea: ESC intervine dacă autoturismul sub-virează, deplasându-se drept într-o curbă. În acest caz, ESC frânează roțile aflate pe partea interioară a curbei, forța de frânare cea mai mare fiind transmisă roții din spate.