breadcrumbs
  1. Home
  2. Comunicate de presă
  3. Financial Information

Continental se dezvoltă în continuare în 2013 şi îşi depăşeşte obiectivul privind profitul operaţional ajustat

Jan 13, 2014

  • Furnizorul pentru industria de automobile publică date preliminare aferente exerciţiului financiar 2013
  • Cifra de afaceri a crescut la aproximativ 33,3 miliarde de euro, în pofida influenţei puternic negative a cursului de schimb valutar
  • Perspectiva pentru 2014: o creştere cu peste 5% a cifrei de afaceri

Hanovra, 13 ianuarie 2014. Cu o marjă de 11,2 procente a rezultatului operativ ajustat (EBIT ajustat), concernul Continental şi-a depăşit simţitor obiectivul pentru anul financiar 2013. Cifra de afaceri a furnizorului internaţional pentru industria de automobile, producătorului de anvelope şi partenerului industrial a crescut uşor în anul 2013 comparativ cu anul precedent, la aproximativ 33,3 miliarde de euro.

Descarcă documentul WORD

„Angajamentul nostru superior a fost răsplătit: ne-am aflat mai mult decât în situaţia de a compensa evoluţiile conjuncturale slabe din sudul Europei şi ale unei părţi a pieţelor emergente. Însă, cu un volum generat de mai mult de 700 milioane de euro, am avut succes în pofida influenţei semnificativ negative a cursului de schimb valutar, datorate unei monede euro puternice. Rezultatul operativ ajustat, în valoare de 3,7 miliarde de euro, reprezintă o performanţă excepţional de impresionantă a întregii echipe Continental. Astfel, în 2013 ne-am continuat în mod formidabil drumul orientat spre succes, pe care am pornit cu ani în urmă”, a afirmat marţi dr. Elmar Degenhart, vicepreşedintele Consiliului de Conducere al Continental, cu ocazia prezentării datelor preliminare în cadrul Salonului Auto de la Detroit, S.U.A.

„Pentru anul 2014, preconizăm o uşoară creştere a producţiei mondiale de autovehicule cu greutate de până la şase tone, de la aproximativ 83 milioane de unităţi în 2013 la mai mult de 85 milioane de unităţi în acest an. În consecinţă, ţintim către o creştere a cifrei de afaceri cu mai mult de 5 procente, la aproximativ 35 miliarde de euro. În plus, dorim să asigurăm menţinerea la o valoare cu două cifre a marjei rezultatului operativ ajustat”, a subliniat Degenhart.

Continental va prezenta rezultatele financiare preliminare în data de 6 martie 2014, la Frankfurt/Main.

Persoane de contact pentru jurnalişti

Dr. Felix Gress

Director Departamentul de comunicare

Continental AG

Vahrenwalder Straße 9

30165 Hanovra

Telefon: 0123 +49.511.938-1485; Fax: -1055

E-mail: prkonzern@conti.de


Hannes Boekhoff

Director media

Continental AG

Vahrenwalder Straße 9

30165 Hanovra

Telefon/fax: 0511 938 1278 / -1016

E-mail: Hannes.Boekhoff@conti.de