Un grup de tineri se plimbă pe o alee vorbind unul cu celălalt
© Continental AG

Bursă privată

Vrei o carieră în domeniul automotive? Fă primul pas cu bursa privată Continental!

Dacă ai rezultate bune la facultate şi treci cu succes de procesul de selecţie, noi îţi vom oferi:

  • o bursă lunară, timp de 9 luni pe an, până termini facultatea;
  • posibilitatea să efectuezi un stagiu de practică de vară remunerat în cadrul companiei;
  • posibilitatea să îţi realizezi proiectul de diplomă în cadrul companiei;
  • un loc de muncă, după absolvire, conform pregătirii profesionale şi diplomei de licenţă obţinute.

Condiţii comune tuturor locaţiilor:

  • să nu lucrezi la nicio altă companie pe perioada primirii bursei;
  • să nu primeşti altă bursă de la nicio altă companie.

Condiții specifice locațiilor și proces de aplicare

Sibiu

Condiţii pentru a primi bursa de merit Sibiu:

  • să fii student anul 4 la facultăţile cerute;
  • să ai media pe anul 3 de studiu mai mare de 8,50;
  • să fii printre primii 20% din studenţii din anul tău.

Procesul de selecţie pentru programele studenţeşti

1. Aplică: trimite CV şi scrisoare de intenţie la career-auto-sibiu@continental-corporation.com

2. Preinterviu telefonic şi/sau teste de personalitate şi tehnice (poţi alege unul sau mai multe teste tehnice).

3. Interviu.

Timișoara

Cuantumul bursei lunare este 1250 RON, adică 11250 RON pe an. 

Condiţii care trebuie îndeplinite pentru a candida:

  • să fii student în anul 2, 3 sau 4 în cadrul facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Electronică şi Telecomunicaţii, Fizică sau Informatică (vei primi bursă până la absolvirea facultăţii)
  • să ai media generală pe ultimul an de studiu peste 8.50, să faci parte dintre primii 20% studenţi din anul tău de studiu si să fii integralist - condiţii care trebuie menţinute pe toată perioada primirii bursei;
  • să fii de acord cu procesul de selecţie specific locaţiei (test tehnic şi interviu);
  • să fii de acord să semnezi un contract de bursă privată conform legii (L 376 din 28.09.2004);
  • să fii de acord să te angajezi în Continental Automotive Romania după absolvire si să lucrezi aici pentru o perioadă direct proporţională cu numărul de ani şcolari pentru care ai primit bursa.


Procesul de selecţie

1. Aplică: creează-ţi cont şi aplică. Link-ul de aplicare va fi disponibil în momentul în care începe perioada de aplicare pentru acest program.
2. Preinterviu telefonic şi/sau teste de personalitate şi tehnice (poţi alege unul sau mai multe teste tehnice).
3. Interviu.