Peste 9.500 de lei pentru mărțișoare
© Continental AG

Peste 9.500 de lei pentru mărțișoare

La ContiTech Carei a avut loc primul bazar de mărțișor de anul acesta organizat în locațiile Continental. Micul târg de întâmpinare a primăverii a fost organizat în colaborare cu mai multe centre de plasament din zona Careiului printre care Asociația “Lăcrămioara", Complexul  de  Case de tip familial “Speranța, Violeta, Andreea" și Congregația Surorilor Piariste. Colegii care au trecut pe la târg au putut să cumpere mărțișoare confecționate de copii, beneficiarii reușind astfel să își asigure rechizitele din acest semestru.
Un târg similar a fost organizat vineri, 26 februarie şi la ContiTech Timișoara. Aici, două echipe formate din câte un reprezentant “Pentru Voi” împreună cu un beneficiar al fundaţiei au vândut mărtişoare și alte obiecte confecționate manual în valoare de 500 de lei.

La Timişoara, târgul anual de mărţişor a adunat, în 29 februarie, șase ONG-uri în locaţia Continental de pe strada Siemens. Mărțișoare, decorațiuni confecționate manual de beneficiarii fundațiilor, precum și alte produse au fost puse în vânzare colegilor care au vrut să facă un cadou deosebit celor dragi. Printre asociaţiile prezente la eveniment s-au numărat: “Şcoala Mamei Junior”, unitatea protejată “Pentru Voi”, Asociația “Little People” dar şi asociaţii aflate sub tutela United Way. În urma vânzărilor, s-au strâns aproape 6.000 de lei, bani ce vor fi folosiţi pentru susţinea activităţilor şi proiectelor sociale derulate de fiecare ONG în parte.
În aceeaşi zi, colegii voluntari de la Continental din Iaşi, împreună cu Fundația Caritas  au reuşit să vândă în cadrul târgului de mărţişor prăjituri şi alte obiecte handmade în valoare de peste 2.300 de lei. Întreaga suma va fi donată unei fetiţe de 14 ani care are nevoie de o operație pe coloană.
La Brașov, cei 660 de lei strânşi în cadrul târgului organizat la sediul Continental au mers către Asociația “Hospice - Casa Speranţei” care  asigură o masă caldă pe zi beneficiarilor săi – copii și bătrâni bolnavi de cancer.