Quarter 3
© Continental AG

Continental accelerează ritmul de dezvoltare

  • Grupul Automotive continuă să crească
  • Dezvoltare constant pozitivă a cifrei de afaceri și rezultatului financiar al grupului Rubber 
  • Rezultatul operațional (EBIT) grevat de mai multe evenimente individuale
  • Flux de numerar disponibil înainte de achiziții în valoare de peste 1,3 miliarde euro, în pofida nivelului ridicat al investițiilor
  • Se așteaptă un rezultat solid la sfârșitul anului

Hanovra, 10 noiembrie 2016. Așa cum a fost anunțat, compania internațională de tehnologie Continental și-a accelerat ritmul de creștere în cel de-al treilea trimestru al anului 2016. Totodată, acest trimestru a fost marcat de câteva circumstanțe individuale, independente unele de altele, în diviziile Automotive, care au avut o influență negativă asupra rezultatului.

© Continental AG

„În domeniul nostru de activitate, industria auto, vânzările au continuat să crească în cel de-al treilea trimestru.  Având o creștere organică de peste 6%, datorită soluțiilor noastre privind condusul sigur, eficient și inteligent, am crescut din nou mai repede decât piața“, a declarat joi, cu ocazia prezentării indicatorilor financiari la sfârșitul primelor nouă luni ale anului, președintele Consiliului Executiv al companiei Continental, Dr. Elmar Degenhart. Această dinamică a creșterii continuă prin noile contracte încheiate de Grupul Automotive: contracte privind componente electronice, senzori, programe software și alte componente au dus la o creștere de 15%, până la peste 25 de miliarde de euro, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Având o creștere organică de 4% la sfârșitul a nouă luni, Grupul Rubber a continuat de asemenea - chiar dacă mai încet - tendinţa de creștere începută.

Rezultatul operațional (EBIT) a crescut după nouă luni până la un total de 2,9 miliarde de euro. Așa cum a fost comunicat în 17 octombrie 2016, acesta a fost grevat în trimestrul al treilea de câteva circumstanțe individuale, independente unele de altele. Cazurile de chemare în garanție, procesele pe rol în materie de carteluri și costurile ridicate pentru cercetare-dezvoltare creează însumate un efect negativ pentru anul curent asupra indicatorului EBIT raportat și ajustat al celor trei divizii ale Grupului Automotive, în valoare de circa 480 de milioane de euro. Numai în al treilea trimestru, aceste circumstanțe au grevat rezultatul Grupului Automotive cu 450 de milioane de euro. Pentru anul financiar curent, compania de tehnologie estimează un sfârșit de trimestru solid din punct de vedere al rezultatului.

© Continental AG

Fluxul de numerar disponibil înainte de achiziții  după primele nouă luni ale anului 2016 a înregistrat valoarea de peste 1,3 miliarde euro, situându-se astfel cu 209 milioane euro sub valoarea anului precedent. „Fluxul de numerar disponibil înainte de achiziții scade față de aceeași perioadă a anului precedent doar din motivul investițiilor cu 288 de milioane de euro mai mari decât în anul precedent. Pe baza acestor investiții, vom construi capacitățile pentru creșterea din anii următori“, a explicat directorul financiar, Wolfgang Schäfer.

Datoriile financiare nete la 30 septembrie 2016 s-au redus considerabil în comparație cu anul precedent, cu 998 de milioane de euro. În comparație cu 31 decembrie 2015, acestea au scăzut cu 244 de milioane de euro. „Gradul de îndatorare după nouă luni era de 24,3%, față de 33,9% la aceeași dată în anul precedent. Cota de capital propriu se situează la 38,8%. Soliditatea financiară a firmei Continental a fost confirmată recent încă o dată de către agențiile de rating“, a declarat Schäfer. Foarte recent, compania Fitch a ridicat rating-ul Continental la BBB+.

La sfârșitul trimestrului trei al anului 2016, Continental dispunea de o rezervă de lichidități în valoare totală de 5,1 miliarde euro, din care 1,4 miliarde euro mijloace lichide, precum și linii de credit aprobate, neutilizate în valoare de 3,7 miliarde euro.

Rezultatul negativ din dobânzi s-a îmbunătățit în primele nouă luni ale anului 2016 cu 144 milioane euro în comparație cu perioada anului precedent, ajungând la 74 milioane euro. „Pe baza evoluției dobânzii și a cursului valutar, calculăm la ora actuală pe întregul an un rezultat negativ din dobânzi de peste 170 milioane euro, după ce până acum porneam de la premisa a mai bine de 250 milioane euro“, a explicat Schäfer.

În primele trei trimestre, Continental a investit 1,6 miliarde euro în active corporale și software. Astfel, rata de investiții se situează la valoarea de 5,3% față de 4,5% în aceeași perioadă a anului precedent. Cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare au crescut după primele trei trimestre ale anului 2016, reprezentând 7,2% din cifra de afaceri a concernului, față de 6,5% în aceeași perioadă a anului precedent. Într-un mediu tehnologic care este supus unor schimbări structurale, Continental creează astfel bazele pentru dezvoltarea companiei în anii următori.

În 30 septembrie 2016, Continental avea peste 218.000 de angajați. În comparație cu sfârșitul anului 2015, această cifră corespunde unei creșteri a numărului de angajați cu 10.700. Ca urmare a volumului de producție crescut și a extinderii domeniului cercetare-dezvoltare, numărul angajaților Automotive Group a crescut de la începutul anului cu aproape 7.900 persoane. În cadrul Grupului Rubber, extinderea în continuare a capacităților de producție și a canalelor de vânzare a dus la o creștere a numărului angajaților cu peste 2.800 de persoane.

În primele nouă luni ale acestui an, Grupul Automotive a înregistrat o cifră de afaceri de 18,1 miliarde de euro. Ca urmare a evenimentelor individuale menționate, marja EBIT rectificată s-a situat la 5,7%.

Grupul Rubber a realizat la sfârșitul celor trei trimestre ale anului 2016 o cifră de afaceri de 11,9 miliarde euro și și-a putut îmbunătăți marja EBIT rectificată până la 17,9%.

Contact

Henry Schniewind

Henry Schniewind Ofiţer de presă al Departamentului economic şi financiar Continental AG Telefon: +49 511 938-1278 E-mail: